De ce ne e dor de orase

De ce ne e dor de orase? De cutare si cutare loc. De ce de multe ori, pe drum spre un anume loc, ne gandim cu nerabdare cum am vrea sa ne plimbam pe-acolo si pe dincolo. Mi-am dat seama recent ca nu locurile in sine ne atrag, ne fac inima sa bata nebuna in piept cu nerabdare la gandul apropierii si picioarele sa bata frentic in podeaua unei masini.

Oricat de frumos ar fi un oras, indiferent cate cladiri pitoresti ar avea sau cate parcuri pline de visare. Oricat de magnific ar fi un loc el nu inseamna nimic fara acea persoana din viata noastra de care se leaga totul.

Plimbarea din seara aceea minunata cand tot bulevardul parea gol, fuga de ploaie pe langa casele alea reci care insa si-au deschis larg stresinile ca sa ne adaposteasca, sarutul de la fantana, targul de vechituri pe care l-am vizitat impreuna, porumbeii care veneau sa ne manance din mana.

In orasul ala sunt parintii de care ti-e dor, in celalalt e un prieten bun pe care te vei bucura intotdeauna sa il vezi, in alt oras tii minte ca viata ti s-a schimbat si cati prieteni ti-ai facut…in fine, in orasul din care pleci acum, cine stie spre ce destinatie, ramane cea pe care o iubesti.

De ce ne e dor de orase? Pentru ca in ele sunt bucatele din noi. In unele lasam mai mult iar in altele mai putin.

Pentru prima data in viata mea…mi-a fost dor de Bucuresti.

Hello world!

Deoarece cativa prieteni buni mi-au recomandat-o, si pentru ca din cand in cand simt nevoia sa-mi pun ideile in scris, fie ele bune sau proaste, am decis sa o fac in „mod organizat, esalonat” prin intermediul unui blog. 

Tatal meu mi-a spus ca intotdeauna cand scrii trebuie sa fii original. Eu cred ca nu poti sa fii original decat atunci cand esti in stare sa aduci in scriere o contributie proprie pe care ai trait-o in prealabil. Asa ca, pentru moment, ma duc sa traiesc si ramane sa povestesc ce s-a intamplat.